Isaac Newton despre acțiunea la distanță în gravitație - Cu sau fără Dumnezeu?

By Sfetcu, Nicolae

Book Id: WPLBN0100301814
Format Type: PDF eBook:
File Size: 0.1 MB
Reproduction Date: 1/22/2018

Title:	Isaac Newton despre acțiunea la distanță în gravitație - Cu sau fără Dumnezeu?
Author:	Sfetcu, Nicolae
Volume:
Language:	Moldovan
Subject:	Non Fiction, Science, God
Collections:	Philosophy, Authors Community, Most Popular Books in China, Favorites in India
Historic Publication Date:	2018
Publisher:	MultiMedia Publishing

Member Page:	Nicolae Sfetcu
Citation APA MLA Chicago Sfetcu, B. N. (2018). Isaac Newton despre acțiunea la distanță în gravitație - Cu sau fără Dumnezeu?. Retrieved from http://www.self.gutenberg.org/

Description
Interpretarea textelor lui Isaac Newton a suscitat numeroase controverse, până în zilele noastre. Una din cele mai aprinse dezbateri este legată de acțiunea între două corpuri aflate la distanță unul de celălalt (atracția gravitațională), și în ce măsură Newton a implicat pe Dumnezeu în acest caz. Practic, majoritatea lucrărilor discută patru tipuri de atracții gravitaționale în cazul corpurilor aflate la distanță: acțiunea la distanță directă ca proprietate intrinsecă a corpurilor în sens epicurian; acțiunea la distanță directă mediată divin, de Dumnezeu; acțiunea la distanță mediată printr-un eter material; sau acțiunea la distanță mediată printr-un eter imaterial. Scopul acestei lucrări este argumentarea opiniei proprii conform căreia Newton a refuzat categoric tipurile de acțiune directă ca proprietate intrinsecă a corpurilor, și acțiunea la distanță mediată printr-un eter material. În ceea ce privește celelalte două tipuri de acțiune, directă prin intervenție divină și mediată printr-un mediu imaterial, Newton a declarat în mai multe rânduri că nu cunoaște cauza exactă a gravitației, dar în amândouă cazuri a implicat pe Dumnezeu, în mod direct în primul caz și ca fiind cauza primară (mediul/eterul fiind cauza secundară) în acțiunea mediată imaterial. Însă, întrucât o recunoaștere a acțiunii directe la distanță ar fi putut da oarecare credit celor care considerau că gravitația poate fi esențială pentru materie, și în consecință ateismului, Newton nu a recunoscut niciodată în mod deschis acceptarea posibilității unei astfel de idei. Spre finele vieții, Newton a înclinat mai mult spre o acțiune la distanță mediată de un eter imaterial. DOI: 10.13140/RG.2.2.24577.97122

Summary
Interpretarea textelor lui Isaac Newton a suscitat numeroase controverse, până în zilele noastre. Una din cele mai aprinse dezbateri este legată de acțiunea între două corpuri aflate la distanță unul de celălalt (atracția gravitațională), și în ce măsură Newton a implicat pe Dumnezeu în acest caz. Practic, majoritatea lucrărilor discută patru tipuri de atracții gravitaționale în cazul corpurilor aflate la distanță: acțiunea la distanță directă ca proprietate intrinsecă a corpurilor în sens epicurian; acțiunea la distanță directă mediată divin, de Dumnezeu; acțiunea la distanță mediată printr-un eter material; sau acțiunea la distanță mediată printr-un eter imaterial. Scopul acestei lucrări este argumentarea opiniei proprii conform căreia Newton a refuzat categoric tipurile de acțiune directă ca proprietate intrinsecă a corpurilor, și acțiunea la distanță mediată printr-un eter material. În ceea ce privește celelalte două tipuri de acțiune, directă prin intervenție divină și mediată printr-un mediu imaterial, Newton a declarat în mai multe rânduri că nu cunoaște cauza exactă a gravitației, dar în amândouă cazuri a implicat pe Dumnezeu, în mod direct în primul caz și ca fiind cauza primară (mediul/eterul fiind cauza secundară) în acțiunea mediată imaterial. Însă, întrucât o recunoaștere a acțiunii directe la distanță ar fi putut da oarecare credit celor care considerau că gravitația poate fi esențială pentru materie, și în consecință ateismului, Newton nu a recunoscut niciodată în mod deschis acceptarea posibilității unei astfel de idei. Spre finele vieții, Newton a înclinat mai mult spre o acțiune la distanță mediată de un eter imaterial. DOI: 10.13140/RG.2.2.24577.97122

Excerpt
Autorii la care apelez în argumentația mea au încercat să clarifice aspectele legate de acțiunea la distanță și implicarea lui Dumnezeu pe baza unor investigații textuale în principal din Mathematical Principles of Natural Philosophy (prima ediție apărând în 1687), (Newton 1999b) corespondența lui Newton cu Richard Bentley (1692/93), (Bentley 1693) și Interogările pe care Newton le-a introdus la sfârșitul cărții Optica în primele trei ediții (între 1704 și 1721). (Newton 1952) Andrew Janiak, în ”Newton as philosopher”, (Janiak 2008) a considerat că Newton a negat că gravitația ar putea fi esențială pentru materie, a respins acțiunea directă la distanță și, de asemenea, a respins ideea unei substanțe materiale. Dar Newton era de acord, în opinia lui Janiak, cu un eter imaterial, pe care a considerat că Newton îl identifică cu chiar Dumnezeu: ”Newton crede în mod evident că Dumnezeu ar putea fi chiar ”mediul imaterial" care stă la baza tuturor interacțiunilor gravitaționale dintre corpurile materiale” (Janiak 2008, 39). Steffen Ducheyne, în ”Newton on Action at a Distance”, (Ducheyne 2011) a considerat că Newton nu a acceptat niciodată o acțiune directă la distanță, doar o intervenție materială sau prin intermediul unei substanțe imateriale. Hylarie Kochiras, în ”Gravity and Newton’s substance counting problem”, (Kochiras 2009) a argumentat că Newton era înclinat să respingă acțiunea directă la distanță, acordând prioritate ipotezei unui mediu imaterial. Dar, în momentele sale speculative, Newton a oscilat între acceptarea și respingerea acțiunii directe la distanță. Newton, conform lui Kochiras, susține că Dumnezeu este omniprezent virtual, forța/agentul trebuie să subziste în substanță, și Dumnezeu este omniprezent în mod substanțial, rezultând că există o premisă ascunsă, principiul acțiunii locale. Eric Schliesser, în ”Newton’s substance monism, distant action, and the nature of Newton’s Empiricism”, (Schliesser 2011) a susținut că Newton nu refuză categoric ideea ca materia să fie activă, și deci că a acceptat posibilitatea unei acțiuni directe la distanță. Newton afirmă omniprezența virtuală a lui Dumnezeu în plus față de omniprezența sa substanțială. John Henry, în Gravity and De gravitatione: The Development of Newton’s Ideas on Action at a Distance”, (Henry 2011) a susținut de asemenea că acțiunea directă la distanță nu a fost de neconceput pentru Newton, respingând ideea că gravitatea poate fi explicată prin materie subtilă, acceptând ideea unui Dumnezeu omnipotent, și respingând atracția epicuriană. În opinia mea, pe care voi încerca să o argumentez în ordinea cronologică a lucrărilor lui Newton, acesta a refuzat categoric acțiunea directă ca proprietate intrinsecă a corpurilor, și acțiunea la distanță mediată printr-un eter material. În ceea ce privește celelalte două tipuri de acțiune, directă prin intervenție divină și mediată printr-un mediu imaterial, Newton a oscilat între aceste două posibilități, declarând în mai multe rânduri că nu cunoaște cauza exactă a gravitației, dar în amândouă cazuri a implicat pe Dumnezeu, în mod direct în acțiunea directă, și ca fiind cauza primară (mediul/eterul imaterial fiind cauza secundară) în acțiunea prin intermediul unui eter imaterial. Însă, întrucât o recunoaștere a acțiunii directe la distanță ar fi putut da oarecare credit celor care credeau că gravitația poate fi esențială pentru materie, și în consecință ateismului, Newton nu a recunoscut niciodată în mod deschis acceptarea posibilității unei astfel de idei (dar nici nu a negat niciodată în mod direct această posibilitate). Spre finele vieții, Newton a înclinat mai mult spre o acțiune la distanță mediată de un eter imaterial, căutând o explicație fenomenologică în acest sens. Deși unii filosofi nu sunt de acord cu această formulare în ideea că dacă acțiunea este mediată nu mai este la distanță, păstrez terminologia folosită în sursele primare, unde se afirmă că Newton a folosit termenul "acțiune la distanță" pentru a se referi la mișcarea care nu este produsă prin contactul direct dintre corpurile în discuție aflate la distanță. În Interogarea 29 din optica, Newton afirmă: ”Substanțele peliculare acționează asupra razelor de lumină la distanță în refracție, reflexie și influențare a acestora, iar razele agită reciproc părțile acelor substanțe la distanță pentru a le încălzi; iar această acțiune și reacție la distanță seamănă foarte mult cu o forță atrăgătoare între corpuri. ”De asemenea, Newton a formulat variante draft ale interogării 17 în termenii "care sunt mijloacele prin care corpurile acționează unul asupra altuia la distanță?" Modul său de a formula această întrebare, în contextul respectiv specific a sugerat că, pentru a "acționa la distanță", corpurile necesită medierea unei substanțe imateriale.

Table of Contents
Abstract Introducere Principia Corespondența cu Richard Bentley Interogările din Optica Concluzii Bibliografie